Salarizare – Concedii – New – Exemplarul 2 al Certificatului Medical

Potrivit dispozitiilor Ordinului nr. 130 din 18 februarie 2011 privind modificarea si completarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate, aprobate prin Ordinul ministrului sanatatii si al presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate nr. 60/32/2006, publicat in Monitorul Oficial nr. 141 din 24 februarie 2011, evidenta obligatiilor de plata catre bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate, reprezentand contributia pentru concedii si indemnizatii de asigurari sociale de sanatate, se realizeaza pe baza Declaratiei privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate prevazuta la art. 29619 alin. (1) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare.

Modelul, continutul, modalitatea de depunere si de gestionare a declaratiei prevazute la alin. (1) sunt prevazute in Hotararea Guvernului nr. 1.397/2010 privind modelul, continutul, modalitatea de depunere si de gestionare a “Declaratiei privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate” – Declaratia 112.

Persoanele prevazute la art. 5 lit. a) si b) din OUG 158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate, aprobata cu modificari si completari prin Legea 399/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, sunt obligate sa depuna la casele de asigurari de sanatate in a caror raza administrativ-teritoriala isi au sediul social, respectiv domiciliul, exemplarul 2 al certificatelor de concediu medical insotit de un centralizator al carui model este prevazut in anexa nr. 18, numai in conditiile in care se solicita restituirea sumelor reprezentand indemnizatii platite asiguratilor, care depasesc suma contributiilor datorate bugetului Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate.

Exemplarul 2 al certificatelor de concediu medical se depune la casele de asigurari de sanatate si in situatia in care indemnizatiile aferente se suporta integral de catre angajator, conform art. 12 din OUG 158/2005, aprobata cu modificari si completari prin Legea 399/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si in situatia in care asiguratul nu indeplineste conditiile prevazute de lege pentru a beneficia de indemnizatii.

In concluzie, exemplarul 2 al certificatelor de concediu medical se depune la casele de asigurari de sanatate numai in conditiile in care se solicita restituirea sumelor reprezentand indemnizatii platite asiguratilor, care depasesc suma contributiilor datorate bugetului Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate.

In caz contrar acestea se pastreaza la sediul angajatorului.