O BUNA LECTIE...

"Acum câțiva ani mă duceam în America și avionul s-a oprit pentru o escală în Timișoara, iar de acolo s-a urcat în Boeing-ul modern un sat întreg de babe, îmbrăcate în negru. , ca dintr-un film de Cacoyanis, infofolite, legate, grase, cu papornite, de parcă mergeau cu rata.

În sinea mea am gândit stânjenit că așa se strică imaginea României în lume. Pe vremea aceea gândeam ca imaginea e importantă, nu România. După ce am trecut Atlanticul și ne apropiam de destinație, cu o oră înainte, ni s-a dat să completăm niște formulare, destul de agresive, care te anchetau în toate dimensiunile tale de călător. Am avut sentimentul că tot avionul dădea teza la limba română.

În starea aceasta de examene, m-am pomenit cu vreo cinci băbuțe lângă mine, care mi-au spus cinstit :

-Scrie-ne și nouă maică, aici, că noi nu știm nimic!

Și astfel, eu le întrebam din chestionar și ele îmi răspundeau din inimă

-Când te-ai născut, mamă?.. - În 1897!

-Și câți copii ai?..

- 11!

Și-așa mi-am dat seama că stăteam de vorbă cu Independenta României.

A început să se clatine avionul. Avionul se clătina și la toți ne-a fost frică. Inclusiv mie, ăsta cu imaginea României în lume. Mi-am pus centura, stewardesele au plecat și ele speriate.

Babele în schimb, stăteau lângă mine și se sprijineau de partea de sus, ca și cum ar fi mers cu rata. Zic :

-Maica, stai jos că a început furtuna. E pericol să ne prăbușim. Nu ți-e frică?

-Lasă mamă, răspunde babuta, mi-am făcut o cruce, la Dumnezeu nu insiști. Ajunge.

În siguranța ei stăteau doua mii de ani de creștinism. Iar eu, pe lângă băbuță, eram un puric.

Eu eram imaginea de azi a României în lume, iar ea era icoana neamului dintotdeauna.

Băbuța m-a reincrestinat într-o fracțiune de secundă, și astfel, am văzut din nou Omul Frumos."

________________________________

DAN PURIC